Hertha Muller si Jules Verne

Ciudată această asociere, ar putea spune mulţi dar este vorba, pur şi simplu, de cărţile pe care le citesc. "Animalul inimii" este primul roman al Herthei Muller pe care l-am citit, sper să mai citesc şi altele. În ciuda rezervelor legate de personalitatea ei, sincer să spun, nu-mi era simpatică, trebuie să recunosc, romanul este foarte bun, scris frumos, cu un limbaj deosebit, o combinaţie de imagini originale iar subiectul-dramatic. Nu este vorba numai de soarta ei, ci de prea puţin cunoscuta soartă a germanilor din România. Din roman reiese- şi probabil aceasta a fost realitatea,- ei au fost constrânşi să emigreze, bănuiesc din cauza sumelor pe care regimul Ceauşescu le obţinea de pe urma lor. Eroii romanului, cei care au supravieţuit, nu doreau să plece, Banatul, România erau patria lor, dar au fost obligaţi s-o facă. Noi ne gândim în primul rând la evrei care au plecat de bună voie, în căutarea unei vieţi mai bune sau inspiraţi de sionism. Şi pentru ei s-au dat bani dar nu li s-a pus în faţă alternativa -pleci sau dacă nu, n-ai să poţi supravieţui aici. Nu mă mir că după cele ce i s-a întâmplat Herthei Muller, are obsesia securităţii până în ziua de astăzi.

Jules Verne. Niciodată n-am fost un fan Verne, deşi am citit cele mai cunoscute romane de-ale lui. Preferatul meu a fost "Insula misterioasă" şi "Mathias Sandor". Aceasa carte mi-a trezit dorinta de a vizita Malta şi nu m-am înşelat, ilustraţia clasică din roman era leit ceea ce am văzut cu adevărat în La Valetta. Dar ăsta-i doar un aspect. Am dat întâmplător de carte astă toamnă. Am citit-o şi am fost profund dezamăgiă. O copie a Contelui de Monte Cristo, dar mult mai plictisitoare. Aş putea spune că nu e bine să reciteşti cărţile din copilărie. totuşi, nu e chiar aşa. "Insula misterioasă" ( am citit volumele editate în colecţia "Adevărul") mi-a plăcut şi cu mintea mea de 70 de ani, nu numai la 10 sau 12 cât am avut când am citit-o pentru prima dată. Deci, depinde de talentul scriitorului şi de gustul cititorului. Sunt multe cărţi citite în copilărie care-mi plac şi acum, le văd cu alţi ochi, găsesc alte lucruri care mă impresionează , de pildă, "Cartea jJunglei." Cred că, în ciuda ideologiei sale de preamărire a imperialismului britanic, Kipling e un scriitor care merită citi din nou. Problema imperialismului , respectiv a colonialismului este şi ea discutabilă. Da, metodele de aplicare sunt condamnabile, dar rezultatele? Cine ştie când ar fi ajuns acele ţări, cum a fost de pilda India ,cu marile diferenţe sociale şi prejudecăţi, la nivelul la care au ajuns astăzi?

tinerii

Am primit câteva comentarii legate de alegeri., respectiv de tineri. Edi afirmă că a lucra la comunitate ca tânăr pentru a face educaţie iudaică este o mare provocare. Este adevărat, este mai mult decât o provocare, e o luptă de Sisif, deoarece nu ştii dacă vei ajunge la culme în condiţiile de la noi, cu o populaţie evreiască în declin. (Îmi place optimismul preşedintelui Vainer privind menţinerea evreimii încă vreo două generaţii. Mie îmi convine, o să aibă cineva grijă şi de mine când nu voi mai putea sta în picioare sau nu voi mai şti de mine, dar nu ştiu dacă o să se întâmple chiar aşa).Dar mă gândesc că educaţia iudaică se poate realiza şi în sistem de voluntariat, iar tinerii ar putea să-şi urmeze cariera pentru care s-au pregătit într-un alt orizont, mai larg. Sigur, nu în perioadă de criză când e greu să-ţi găseşti un loc de muncă, ci în cea normală. Cineva ar putea replica - şi revista s-ar putea scoare pe bază de voluntariat şi nici nu aş şti ce să răspund. Da, este adevărat, şi cred că ar exista chiar unii dintre colegii mei care ar şi accepta ideea. În ceea ce priveşte intelectualitatea evreiască, ceva este adevărat în ce spune Edi. Poate unii dintre ei nu se mai simt evrei, poate într-o perioadă istorică- şi nu vorbesc de cea a legilor rasiale, ci de cea comunistă -, li s-a impus evreitatea, au fost tacit discriminaţi, degeaba şi-au schimbat numele, se ştia cine erau ,iar acum nu mai vor să ştie de acest lucru. Dar la alţii, eu susţin că este valabil ce-am spus - viaţa lor, afirmarea lor s-a desfăşurat în mediul mai larg, românes şi vor să rămână acolo.

Revenind la alegeri, este nevoie de tineri nu numai ca delegaţi dar şi în conducerea Federaţiei. Şi cred că am avea de unde alege. totul este ca ei să înţeleagă că această calitate implică prea puţine satisfacţii şi mai multe bătăi de cap, reproşuri, suspiciuni. Dacă sunt gata să accepte,cu atât mai bine. Eu îi voi vota.

niemierower

O interesantă idee a L.B., preluată de Centrul de Istorie a Evreilor, prezentarea în faţa studenţilor şi masteranzilor de la filosofie a rabinului Niemierower. Personalitate cu totul excepţională în erudiţie şi gândire, nu mă mir că L.B. şi-a făcut un ţel în viaţă de a -l face cunoscut. Întrebarea care mi--o pun, de fapt am pus-o şi prof. Vasile Morar care a condus această întâlnire- în ce măsură studenţii au suficiente cunoştinţe de iudaism pentru a înţelege tot ceea ce li s-a prezentat, deoarece prelegerile ( trei) au fost scurte , probabil ca să capteze atenţia ascultătorilor şi au dat o imagine aproximativă, în mare despre cine a fost şi ce a făcut Niemierower au înţeles mai mult cei care ştiu câte ceva despre iudaism, curentele existente, sionism etc. Prof. Morar m-a asigurat că studenţii au cursuri de etică în care se vorbeşte şi de etica iudaică, unii se preocupă şi de raportul dintre iudaism şi creştinism. totuşi, mă îndoiesc că marea masă a studenţilor care au fost acolo, au fost cu adevărat interesaţi de subiect. Cred că le este complet străin, aceasta dacă ţinem cont de faptul că şi dintre evrei foarte puţini ştiu ceva despre Niemierower, eventual îi cunosc numele. Mi-ar părea bine dacă aş greşi. Sigur, a fost foarte bine că am ieşit în lume, întotdeauna am spus - şi nu numai eu-că acele conferinţe interesante despre probleme de iudaism sau de istorie, organizate acum la JCC nu trebuie să fie adresate numai nouă, ci neevreilor. Sunt câţiva care vin, le place să participe, sunt chiar entuziaşti, dar numărul lor este prea mic. Din păcate...Se pare că n-am găsit încă modalitatea în care să-i atragem

ultimul roman al Ludmilei Uliţkaia

In Germania am citit o carte de Ludmila Uliţkaia, netradusă în româneşte (nici nu cred că se va face) "Daniel Stein, translatorul", scrisa in 2006. Nu este un roman-propriu zis, este un fel de carte-documentar, cu personaje reale şi inventate. Daniel Stein, evreu polonez, este un erou al rezistenţei, de fapt o rezistenţă de unul singur. Angajat ca translator de către armata germană în Belarus, partea vestică ce aparţinuse înainte de război Poloniei, apoi după Tratatul Ribbentrop-Molotiov a fost ocupata de ruşi, apoi de nemţi şi dându-se drept etnic german, reuşeşte să salveze o parte din locuitorii ghetoului din localitate pe care-i informează că nemţii vor să-i lichideze. Cei care decid să fugă se ascund în pădure la partizani. Stein, a cărui identitate este dezvăluită, fuge şi el şi este ascuns de nişte călugăriţe catolice. Aici citeşte şi studiază Noul Testament, se converteşte la catolicism, devine călugăr şi după crearea Israelului pleacă acolo (considerandu-se evreu catolic) şi înfiinţează un fel de sectă iudeo-creştină, convins fiind că adevăratul catolicism trebuie să revină la rădăcinile iudaice, la ceea ce a fost biserica creştină de la Ierusalim, din primele două secole după H. Demonstrează şi vrea să convingă lumea că Isus nu s-a dezis niciodată de iudaism şi că a respectat întru totul preceptele mozaice, că ar exista o posibilitate de înţelegere între cele două religii (idei ce se regăsesc şi la evreii mesianici). Cartea descrie existenţa şi activitatea acestei secte care, după moartea lui Daniel Stein, dispare şi conflictele cu diferitele culte religioase care privesc cu suspiciune această încercare. Interesantă pentru cei care se preocupă de problemele religiilor în secolul nostru, cartea este cam prea stufoasă, cu foarte multe personaje din întreaga lume cu cele mai diverse concepţii şi orientări politice. Soluţia autoarei, la rândul ei evreică ce s-a convertit, este apropierea de acest tip de creştinism al lui Stein. care propovăduia ideea bunătăţii. Nu ştiu dacă s-ar traduce în româneşte, cartea s-ar bucura de acelaşi succes ca şi celelalte romane ale autoarei, binecunoscuta de-acum în România.

sherlock

E bine că se mai fac filme cu Sherlock Holmes, chiar dacă cei care-i cunosc aventurile (cred că sunt "doctor "în acest domeniu), pot afirma că personajele sunt schimbate faţă de felul în care au fost concepute de Conan Doyle. În acest film, regizat de G.Ritchie, Sherlock şi Watson sunt mai moderni, mai umani, într-un cuvânt, mai simpatici. Dar nu acesta este esenţialul ci felul în care se confruntă cei doi cu supranaturalul, cu superstiţiile, misterele. Toate au o explicaţie raţională, doar că trebuie găsite, demonstrează Sherlock. În lumea noastră de azi unde se proliferează horoscoapele, filmele de groază cu personaje misterioase, vampiri, diavoli etc, felul în care Sherlock Holmes, plin de bun simţ, le risipeşte, ar putea fi convingător. Poate că mesajul lui va fi înţeles de spectatorii filmului, care, spre uimirea mea, au umplut sala de la Movieplex. Este adevărat, era premieră.

filme, carti

Sambata, 9 ianuarie

Sunt curioasa cum i-a placut familiei K filmul Concertul , Sigur ca merita de vazut, Mihaileanu este un regizor bun, dar are două metehne – îi pare rău să taie şi vrea neapărat happy end. Păcat. Aşa a făcut şi cu Trăieşte, cu un finaL absurd, să-ţi găseşti mama în deşert după 30 de ani!. În Concert scene pline de umor şi fantezie sunt amestecate cu lungimi nepermise, evenimente siropoase etc. N-a ştiut nici să dea un final dramatic, a continuat când putea să sfârşească frumos.
Am citit în Adevărul Literar şi Artistic despre Bălăceanu-Stolnici. Da, e greu de descifrat caracterul omului, complexitatea personalităţii – poziţii profund democratice (vezi raportarea la evrei şi suferinţele lor) şi faptul de a fi fost informator al securităţii. Poate la început a fost obligat. După aceea, să zicem că s-a obişnuit. Aşa s-a întâmplat cu tatăl scriitorului ungur Eszterhazy (din familia prinţilor, deşi era doar conte). A fost obligat în 1956, la închisoare să devină informator, după aceea, potrivit rapoartelor securităţii ungare, a devenit doarte zelos şi a depăşit norma, dând informaţii care nu i-au fost cerute. Pentru scriitor a fost o dramă profundă, el care şi-a adorat tatăl.
Am răsfoit ultimele cărţi ale lui B.M. Întotdeauna mi-au plăcut poeziile lui, dar aici are şi nişte însemnări- eseu este prea mult - interesante. Mă întreb totuşi dacă este bine să=ţi dezvălui în aşa fel nişte sentimente, pe undeva am impresia că nu a ţinut cont de sensibilităţile celor apropiaţi. Poate dacă va citi se va supăra, dar am să-i spun direct

evaincercari.blogspot.com

Nu stiu inca ce voi scrie in aceste bloguri, poate lucruri care ma impresioneaza, asa cum am dat denumirea. Dar pe cine va interesa? voi vedea curand.