clubul cartii

Va anuntam de acum ca urmatoarea intalnire a clubului cartii va avea loc in ultima marti a lunii octombrie (26) la Biblioteca Safran, strada Negustori, cartea pusa in dezbatere, Poveste despre dragoste si intuneric de Amos Oz. Am sa incerc sa fac rost de mai multe exemplare din carte. Rugamintea mea este sa luati legatura cu mine pe mail (evagalambos@yahoo.com, galamboseva33@gmail.com sau pe Facebook. Va asteptam la intalnire. N-o sa va para rau.

Mi-e lehamite

Mi-e lehamite de ce văd şi aud în jurul meu, de atmosfera otrăvită pe care o găseşti mai ales când deschizi televizorul (marele avantaj este că poţi să-l închizi sau să nu deschizi deloc). Am renunţat de mult să ascult opinii, talk show-uri, dezbateri, majoritatea sunt jalnice, aşa cum sunt jalnice şi personajele din mediul politic, indiferent de partid, invitaţi acolo. Lipsiţi de fantezie, de originalitate, de profesionalism, incompetenţi, bietul Boc mai bine rămânea la Cluj. Nu mi-a plăcut niciodată, acum ce să mai vorbim. Este era mediocrităţilor sau a submediocrilor. L-am ascultat deunăzi pe Botiş (parcă aşa-l cheamă), noul ministru al muncii. a vorbit ca un papagal. Nu ştia decât trei propoziţiuni şi, indiferent ce-l întreba reportera ( o economistă bine pregătită de la TVR, urâtă dar deşteaptă) , el o dădea tot pe-a lui. A fost mai mult decât penibil. Cu astfel de oameni n-o să reuşească în vecii vecilor guvernul să convingă lumea că trebuie să facă sacrificii. Acest Botiş vroia să ne convingă cum ne vor creşte pensiile ...în 2012, dacă vom mai apuca...Revenind la talk show-urile pe care nu le mai ascult, la noi nu se ştie ce-i aia moderator, nu se ştie cum trebuie conduse astfel de emisiuni, iar participanţii nu ştiu să se poarte civilizat, să respecte părerea celuilalt. Acum, lumea o să mă acuze de ungarofilie dacă voi spune că acolo lucrurile merg cu totul altfel. Există un post de televizune, ATV, întâi am fost convinsă că este sponsorizat de socialiştii unguri, după aceea m-am documentat şi am aflat cu stupoare că este proprietatea unei adunări religioase. Are în fiecare zi cel puţin două talk showuri, de fapt unul este un dialog purtat de o redactoare excelent pregătită, care invită în fiecare seară câte o personalitate din spectrul politic, nu evită subiectele spinoase, dimpotrivă, foloseşte o ironie fină şi nu iese din sărite niciodată, nici când interlocutorul este mai impertinent , cum a fost cazul cu unul din liderii partidului Câinelui cu două cozi (există aşa un partid). Apoi, în fiecare zi există o altă emisiune politică, Domino, Clubul ziariştilor, Termometru şi altele unde sunt întoarse pe toate feţele ştirile şi evenimentele momentului. Păreri pro şi contra, critici argumentate, calme, într-un cuvânt, civilizate. E o plăcere să asculţi, nu te enervezi (Recunosc, nu ştiu dacă ungurii se enervează sau nu, eu sunt un telespectator din România şi admir ca să zic aşa "arta conversaţiei"). Ceea ce mi -a plăcut poate cel mai mult este că telespectatorul nu este considerat un prost sau un om pe care vrei să-l fraiereşti. De altfel, nici la noi telespectatorii sau o mare parte din ei, nu sunt proşti, nu se lasă fraieriţi, de aceea nu mi-a plăcut apelul făcut de preşedintele Vainer să nu credem ceea ce se spune la anumite posturi, ca de pildă la Realitatea Tv, că lucrurile nu sunt chiar aşa...Majoritatea celor cărora li s-a adresat sunt convinsă că ştiu foarte bine să discearnă adevărul de neadevăr. Nu sunt "stupid people". Una peste alta, eu care, în general, sunt o optimistă, acum nu mai sunt. Nu văd o ieşire şi de aceea mi-e lehamite.

marţi după Crăciun

Un film bun, chiar foarte bun, păcat că suferă de maladia tuturor filmelor româneşti, cu început prea static, durează destul de mult până când începe să se desfăşoare acţiunea. Ştiu că acest stil este foarte la modă dar poate regizorul ar trebui să se gândească şi la spectatori. Personaje bine creionate, dialog firesc, problema dureros de reală, de adevărată, dilema la fel. Ţi-e pur şi simplu milă şi de el (soţul) şi de ea (soţia) şi-i înţeţelegi (cel puţin eu). Deşi critica a lăudat interpreta feminină, mie mi-a plăcut Mimi Brănescu (pentru cei ce nu ştiu, e bărbat). A jucat extrem de bine, foarte reţinut (aşa cum îmi place ), din puţinele cuvinte spuse de el se vedea clar frământarea lui sufleteacă, dificultatea de a alege. Da, la acea vârstă (40 de ani) bărbatul îşi poate pune problema dacă pentru el viaţa s-a încheiat, se poate îndrăgosti şi poate să-şi părăsească familia oricât de mult ţine la ea, ceea ce a fost cazul în film. Şi reacţia soţiei este firească, deşi eu personal aş fi preferat renunţarea la înjurături, la cuvinte obscene din partea ei, este totuşi avocată, s-ar presupune că e intelectuală (dar nu e obligatoriu). probabil scenariştii au crezut că numai aşa poate reacţiona o femeie când află că bărbatul ei are pe altcineva. Eu aş fi prezentat-o cu mai multă demnitate, dar poate greşesc şi sunt, din acest punct de vedere, o demodată...Merită de văzut, ca de altfel şi alte filme româneşti...

gânduri legate de festivalul idiş

Festivalul idiş...A fost un succes dar..au venit mai ales ai noştri. Oare pentru cine facem? Pentru nostalgici. cine mai vorbeşte azi idiş? la noi bătrânii. Nici în altă parte nu mai sunt vorbitori. Au fost distruşi de război, iar copiii celor care au supravieţuit s-au integrat în alte culturi sau în cel israelian. Marii scriitori idiş sunt cei ai trecutului, alţii nu se mai nasc. Şi cei care au existat au devenit cunoscuţi când au fost traduşi în alte limbi- Singer, Şalom Alehem şi alţii -în engleză...Se aseamănă cu cazul Imre Kertesz- a devenit cunoscut după ce a fost tradus în germană şi după ce Germania l-a susţinut pentru Nobel. Poate klezmerul să supravieţuiască, sunt convinsă că cei de la Bratislava vor avea pretutindeni un succes nebun. Şi filmele lui Woody Allen, multe din personajele lui îşi au sorgintea în lumea est-europeană, modul de a gândi, de a gesticula, ataşamentul de mamă, de familie...Poate pentru noi cei de azi şi pentru cei de mâine ar fi mai bine să cunoaştem cultura israeliană, pe marii scriitori, teatrul pe care-l gustăm când vin în turnee (Cameri e excelent), filmele- există o cinematografie foarte modernă, şi îndrăzneaţă, uneori controversată, balet, pictură. acesta este prezentul şi mai ales viitorul. Să ne gândim mai bine când mai alegem subiecte de viaţă iudaică. Căci iudaismul azi înseamnă în primul rând Israel , cu tot ce se întâmplă acolo. De aceea, pentru viitorul club al cărţii aş propune o carte de Amos Oz

De multe luni nu am scris nimic pe blog. Poate fiindcă am fost foarte ocupată sau a venit şi concediul. Acum, mi-am folosit blogul să dau anunţ pentru clubul cărţii, între timp ascult un CD de Leonard Cohenşi mă simt...inspirată. Au fost zile frumoase astă vară, cu evenimente interesante, m-am reîndrăgostit de mare (n-am mai fost de patru ani), mă pregătesc de anul nou să plec în Spania, am mai scris şi lucruri interesante, articole în Adevărul şi suplimentul despre Shimon Peres pentru RE, cu un comentariu despre vizita lui în România ( supliment realizat în trei zile). Nu ştiu câţi l-au citit, preşedintele nostru, dr.A Vainer, m-a felicitat pentru un articol scris despre Peres în...Adevărul, care era un rezumat a ceea ce am scris în supliment. Sper că până la urmă l-a citit, a fost rezultatul zic eu reuşit al unui efort profesional intens.
Am citit mult în aceste luni, ultima carte este un volum de povestiri..eseuri ale Herthei Muller, Regele s-a înclinat şi a ucis. Foarte bine scris, un stil cu totul special, să zic minimalist dar plastic, însă este greu să te apropii de scriitoare. Este cumplită obsesia ei legată de Securitate. Înţeleg că a fost urmărită după ce a încercat şi a reuşit să-şi publice cărţi în RFG, întâlnirile ei cu membrii Ambasadei germane, mai puţin ce i s-a întâmplat înainte, când era doar o traducătoare. Bănuiesc că era vorba de intelectualii şvabi bănăţeni, aflaţi în atenţia Securităţii. Memoriile ei sunt dramatice iar Securitatea şi metodele ei revin în permanenţă în opera ei, la fel ca la Kertesz, obsesia Holocaustului dar şi a dictaturii comuniste. Ştiu că Muller vine săptămâna viitoare la Bucureşti, aştept declaraţiile ei.

Pentru toţi prietenii clubului cărţii. Următoarea întâlnire, la 28 septembrie ora 17 la Biblioteca Şafran ( după şedinţa Bnai Brith). Tema : ultima carte a lui Andrei Makine, Povestea unui bărbat necunoscut. Vă aşteptăm cu drag