şafran, amos oz

Cele două nu au vreo legătură, doar că vreau să scriu despre ele acum. Decernarea medaliilor Şafran a fost un eveniment, indiferent de ce au susţin unii sau alţii. Interesante au fost unele dintre cuvântările de acceptare. Nu vorbesc de cele ale lui Iliescu, Constantinescu sau regele Mihai (prinţesa Margareta). Ambasadorul american a recunoscut că Statele Unite , practic au făcut prea puţin pentru evrei (de fapt, până în 1944 nimic) dar că persoane particulare şi câteva oficialităţi dar nu ca atare, au făcut câteva ceva. Ceea ce nu s-a spus în cuvântare a fost că aceştia au fost sancţionaţi. Cel mai bun exemplu pentru atitudinea SUA: nu există decât trei drepţi între popoare americani. Nunţiul papal a fost şi el încântat , în sfârşit cineva, adică noi evreii din România, recunoaşte că şi Vaticanul a intervenit în favoarea evreilor. Este vorba de Andrea Cassulo care, aici în România, a fost chiar în Transnistria şi a intervenit pe lângă Antonescu, este adevărat că pentru evreii botezaţi...Tout de meme...e ceva şi asta.

Nu mi-a plăcut în schimb, mi s-a părut neelegant că fiul lui Şafran a decernat premiul lui Carol Iancu pentru a n.a carte scrisă despre tatăl lui. Nu vreau să mă leg de valoarea lucrării, nici de controversele dintre CSIER şi Iancu în legătură cu rolul şef-rabinului în timpul războiului,( am citit scrisoarea trimisă preşedintelui FCER în care grupul de la CSIERîşi argumentează poziţia de ce sunt împotriva editării cărţii), dar este treaba istoricilor să lămurească, ci de faptul că dându i se premiul, impresia creată este că fiul lui Şafran l-a plătit pe Carol Iancu pentru că a scris această carte. Poate cineva ar fi trebuit să-i explice că "nu dă bine".

Amos Oz...Nici anul acesta nu a luat Nobelul, dar recunosc, nici Llosa nu-i de lepădat, a stat şi el la coadă de mulţi ani şi scrie extraordinar. L-am luat la mână din nou pe Oz, respectiv "Poveste despre dragoste şi întuneric", deoarece o vom discuta la Clubul prietenilor cărţii. În romanul său despre Paul Gauguin, Somerset Maugham a ajuns la concluzia că întreaga viaţă a pictorului a fost o luptă cu demonii săi pentru a se elibera prin arta lui. Oz se luptă şi el cu demonii lui, cu moştenirea atât de complexă a părinţilor, bunicilor, tuturor strămoşilor lui din Diaspora, pe care , deşi poate iniţial nu ar fi vrut, până la urmă îşi asumă. Şi ideea se regăseşte în toate romanele sale. Cel puţin generaţia lui Oz, deşi născută în Israel, nu poate refuza această moştenire. Fără ea, nici el, nici alţii nu sunt compleţi, este una din rădăcinile inspiraţiei, creaţiei lor. Decenii de-a rândul Israelul şi israelienii au dispreţuit Diaspora şi pe cei veniţi din Europa după război, N-au vrut să aibă de-a face cu ei, le era ruşine că s-au lăsat duşi la abator. Acum şi-au dat seama că este o parte din istoria lor şi trebuie să îi accepte iar cartea lui Oz este doar unul dintre exemplele care ilustrează acest proces. În ce priveşte Nobelul, alături de el aş vrea să-l văd şi pe Ismail Kadare...Mai aştept...