marţi după Crăciun

Un film bun, chiar foarte bun, păcat că suferă de maladia tuturor filmelor româneşti, cu început prea static, durează destul de mult până când începe să se desfăşoare acţiunea. Ştiu că acest stil este foarte la modă dar poate regizorul ar trebui să se gândească şi la spectatori. Personaje bine creionate, dialog firesc, problema dureros de reală, de adevărată, dilema la fel. Ţi-e pur şi simplu milă şi de el (soţul) şi de ea (soţia) şi-i înţeţelegi (cel puţin eu). Deşi critica a lăudat interpreta feminină, mie mi-a plăcut Mimi Brănescu (pentru cei ce nu ştiu, e bărbat). A jucat extrem de bine, foarte reţinut (aşa cum îmi place ), din puţinele cuvinte spuse de el se vedea clar frământarea lui sufleteacă, dificultatea de a alege. Da, la acea vârstă (40 de ani) bărbatul îşi poate pune problema dacă pentru el viaţa s-a încheiat, se poate îndrăgosti şi poate să-şi părăsească familia oricât de mult ţine la ea, ceea ce a fost cazul în film. Şi reacţia soţiei este firească, deşi eu personal aş fi preferat renunţarea la înjurături, la cuvinte obscene din partea ei, este totuşi avocată, s-ar presupune că e intelectuală (dar nu e obligatoriu). probabil scenariştii au crezut că numai aşa poate reacţiona o femeie când află că bărbatul ei are pe altcineva. Eu aş fi prezentat-o cu mai multă demnitate, dar poate greşesc şi sunt, din acest punct de vedere, o demodată...Merită de văzut, ca de altfel şi alte filme româneşti...