sâmbătă, 9 ianuarie 2010

filme, carti

Sambata, 9 ianuarie

Sunt curioasa cum i-a placut familiei K filmul Concertul , Sigur ca merita de vazut, Mihaileanu este un regizor bun, dar are două metehne – îi pare rău să taie şi vrea neapărat happy end. Păcat. Aşa a făcut şi cu Trăieşte, cu un finaL absurd, să-ţi găseşti mama în deşert după 30 de ani!. În Concert scene pline de umor şi fantezie sunt amestecate cu lungimi nepermise, evenimente siropoase etc. N-a ştiut nici să dea un final dramatic, a continuat când putea să sfârşească frumos.
Am citit în Adevărul Literar şi Artistic despre Bălăceanu-Stolnici. Da, e greu de descifrat caracterul omului, complexitatea personalităţii – poziţii profund democratice (vezi raportarea la evrei şi suferinţele lor) şi faptul de a fi fost informator al securităţii. Poate la început a fost obligat. După aceea, să zicem că s-a obişnuit. Aşa s-a întâmplat cu tatăl scriitorului ungur Eszterhazy (din familia prinţilor, deşi era doar conte). A fost obligat în 1956, la închisoare să devină informator, după aceea, potrivit rapoartelor securităţii ungare, a devenit doarte zelos şi a depăşit norma, dând informaţii care nu i-au fost cerute. Pentru scriitor a fost o dramă profundă, el care şi-a adorat tatăl.
Am răsfoit ultimele cărţi ale lui B.M. Întotdeauna mi-au plăcut poeziile lui, dar aici are şi nişte însemnări- eseu este prea mult - interesante. Mă întreb totuşi dacă este bine să=ţi dezvălui în aşa fel nişte sentimente, pe undeva am impresia că nu a ţinut cont de sensibilităţile celor apropiaţi. Poate dacă va citi se va supăra, dar am să-i spun direct

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu